Informaţie bombă

Standard

Deții o informație-bombă despre un cunoscut politician. Înainte de publicarea acesteia, primești un telefon prin care ți se propune să vinzi informația pentru 10.000 de dolari. Povestește ce se întâmplă mai departe.Imagine

–      Da domnule, batem palma. Vă aştept în 20 de minute lângă florăria de la Universitate. Vă voi spune toate detaliile despre Domnul Marinescu când ne întâlnim.

Pun telefonul înapoi în furcă şi mă întind pe pat. Mă întorc de pe o parte pe alta. Perna nu îmi stă comod sub cap, iar pătura este răsfirată. Zoro, câinele meu lup, începe să latre şi să tragă cu dinţii de mâneca mea. Altădată făcea asta când avea chef de joacă, acum însă, când mă ridic în fund, îl văd şezând în faţa mea pe covor, fără să dea din coadă, cu ochii mici şi încruntaţi, trântindu-şi laba grea pe piciorul meu în semn de protest.

– Ce ? Vorbim aici despre 10.000 de dolari ! , încerc a mă scuza.

Mă ridic şi mă îndrept spre uşa de la intrare. Târâitul papucilor de casă este singurul zgomot din încăpere. Mă încalţ degrabă, smulg cheile din suportul de pe uşă şi alerg către staţia de metrou.  Nu mai am timp să îmi cumpăr bilet, aşa că merg două staţii ţiându-mă de bara de sprijin de lângă uşă, ca în cazul în care vine controlul să pot să ies repede.

Când ajung la florărie, zăresc un om înalt, la vreo 30 de ani, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni maro şi cu geaca de piele închisă până sus, al cărui braţ stâng susţinea un ghiozdan de şcoală ce nu se potrivea deloc cu tinuta lui. În pofida vârstei, la marginea ochilor săi negri s-au strâns câteva riduri ca şi când acesta şi-a petrecut jumătate din viaţă râzând copios.

–      Tu trebuie să fii Irina ! Deschide el conversaţia pe un ton calm, cu un zâmbet ce-i accentua ridirile şi cu o atitudine ca şi când urma să îmi dea o gumă de mestecat, nu 10.000 de dolari.

–      Dd..ddaa.. Bâlbâii eu în semn de răspuns.

–      Îmi pare bine să te cunosc. Aceştia sunt banii tăi. Îi poţi număra dacă vrei, însă nu te-aş sfătui să faci asta aici, va părea suspect. Eventual putem să ne oprim la o cafea într-un loc mai retras,  unde să-mi spui tot ce ştii.

Vorbea ca şi când ceea ce făcea era la ordinea zilei. Fără modificări ale intonaţiei şi gesticulând uşor cu mâinile. Îmi întinde ghiozdanul şi astfel i se ridică geaca, lăsând să se vadă un pistol înfipt în pantaloni. Iau ghiozdanul, mă aşez ciuci şi-l deschid lent , uitându-mă când la el, când la fermoar. Îşi depărtează picioarele şi, încrucişându-şi braţele la piept, trage o gură mare de aer şi ridică doi cm din bărbie în semn de întrebare. Îmi mut privirea de la el la ghiozdan, apoi, ridicându-mă, îl sprijin pe un genunchi şi îl închid la loc. Îi spun tot ceea ce vrea să afle despre Domnul Marinescu, apoi ne despărţim. El coboară în gura de metrou, în timp ce eu mă urc în primul taxi care îmi iasă în cale.

Când ajung acasă, zăvorăsc uşa şi mă lipesc cu spatele de ea. E rece şi bine. Îndoindu-mi genunchii, mă scurg uşor către podea şi îmi sprijin tâmpla în podul pamelor. Zoro se preface că nu mă aude şi se îndreaptă către vasulu lui cu apă, lingând ultimele picături şi înghiţind zgomotos. Dau drumul la apa caldă în vană şi mă aşez pe pat. Acum nu mă mai deranjează nici perna, nici pătura. Până şi Zoro îmi dă pace. Mă fac comodă şi adorm în mai puţin de cinci minute.

Dimineaţă, când m-am trezit, casa era întoarsă cu susu-n jos. Paharele de pe masă acum zăceau sparte pe podea, paginile cărţii pe care o citeam erau rupte şi împrăştiate în pat, la capul meu găsesc un papuc de casă ros, iar când dau să mă ridic, calc în pâmântul de flori răsturnat. Colac peste pupăză, începe să sune şi telefonul. Mă îndrept buimacă spre el,împiedicăndu-mă de o pereche de pantaloni.  Ridic receptorul, împing cu mâna toate hîrtiile ce zăceau acolo, îmi pun capul pe masă şi spun :

-Alo ?!? Da ?!  Cine-i ?

– Bună ziua, Marinescu sunt !

Înainte să spun ceva, deschid mai bine ochii şi văd prin uşa întredeschisă de la baie ghiozdanul cu bani plutind în apa pe care am uitat să o opresc aseară şi pe marele Zoro, alături, cum sfâşia cu dinţii un prosop.

-Am sunat să vă mulţumesc că mi-aţi păstrat secretul. Soţia mea cu siguranţă va aprecia. Sunt sigur că nu aţi accepta bani drept mulţumire, de altfel, dacă aţi fi fost interesată de aceste lucruri materiale, cu siguranţă mi-aţi fi vândut secretul adversarului meu politic. Mă bucur să văd că mai există astfel de persoane.

– Da..da ! , dar nu apuc să mai spun nimic, căci Zoro trage de cablul telefonului, smulgându-mi-l din mână, iar apoi îl azvârle pe podea, întrerupând apelul.

-Câine prost !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s