Liceu…

Standard

-Mai ştii?
-Ce?
-Era nu de mult, pe când eram doar nişte boboci naivi, proaspeţi intraţi în viaţa de liceu..
-Da..Ce proşti eram pe-atunci.  Urmăream cu privirea fiecare domnişoară ce trecea pe lângă noi, care avea haine mai sclipicioase decât eram obişnuiţi.
– Pe când pantofii cu toc ni se păreau un etalon al eleganţei, uneori chiar a maturităţii.
– Le invidiam pe toate…şi asta pentru simplu fapt că, undeva în adâncul meu, le admiram şi tânjeam să fiu ca ele.
– Cei mari aveau lumea lor…cum vedeam în filmele americane, ei conduceau şi lumea noastră, a bobocilor.
– Maşini scumpe, petreceri cu alcool, tocuri, bani.. un stil de viaţă superficial..şi totuşi..cum îi mai priveam pe-atunci…
– Acum e rândul nostru. Noi suntem cei mai mari, unii dintre noi au masini, alţii se îmbracă cu haine scumpe, nu-i petrecere fără noi, avem grupul nostru „popular” pe care cel mai probabil, cei mici îl invidiază..dar odată ajunşi aici, nu mai pare a fi o senzaţie atât de grozavă.
– Poate ne-am maturizat.
– Asta cu siguranţă. E cert că nu mai suntem mucoşii de altădată care râdeau cănd vedeau un absorbant. Era inevitabil. Am cunoscut oameni noi, am trecut prin atâtea şi atâtea:  suferinţe, stres, momente de fericire, unii chiar şi prin experienţa primei iubiri.
– Poate că acum ne-am definit în mare parte personalitatea… Ne va fi dor..Atât de dor.
-Da, suntem nişte fraieri.  Cănd eram boboci eram prea ocupaţi cu dramele adolescentine şi cu tânjitul după viaţa de clasa a XII-a. Acum, cănd am ajuns în vărf, în loc să ne bucurăm  de tot ce avem şi să savurăm la intensitate maximă fiecare moment, tănjim după viaţa de student. Să plecăm de aici e tot ce ne dorim…Probabil din cauza stresului…Cu toţii vrem să ne vedem intraţi şi să ştim că putem răsufla liniştiţi.
– Păcat… anul acesta are atâtea părţi bune, dar se pare că noi avem ochi doar pentru altceva.
– Nu-i nimic, căci peste ani şi ani, când ne vom uita înapoi, ne vom aminti doar lucrurile plăcute(desigur, asta dacă nu eşti un pesimist convins). Vom râde de notele mici pentru care altădată am plâns, ne vom aminti de conversaţiile interminabile pe teme abstracte, de majorate şi de prietenii ce i-am avut sau i-am pierdut.
-Da, pe atunci o vom vedea ca cea mai frumoasă etapă a vieţii noastre, dar de ce nu o putem vedea aşa, chiar şi acum?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s