De ce ne minţim părinţii?

Standard

De ce ne minţim părinţii?

La început de drum, părinţii sunt cei cărora ne confesăm, cei  în care avem cea mai mare încredere dar, cu timpul, începem să le ascundem din ce în ce mai multe lucruri despre viaţa noastră personală. Suntem cu toţii conştienţi că ei ne vor doar binele. Însă, de multe ori, binele lor nu corespunde cu binele nostru. Puţini părinţi au puterea de caracter să îşi lase copiii să dea cu capul. Desigur, înainte de a-ţi lăsa puiul să zboare trebuie să îi explici cum să dea din aripi, iar mai apoi totul se rezumă la încrederea pe care i-o oferi. Personal, am primit foarte multă încredere din partea tatălui meu si totodată am avut parte şi de ore întregi de dicuţii la masa de prânz. Ca membru oficial în familia Timar, masa de prânz luată acasă reprezintă un MUST. Deşi învăţasem pe de rost teoria, de multe ori am făcut cum am vrut. Ştiam că nu e neapărat mai bine, dar am ales acel drum din motive precum satisfacţie de scurtă durată, anturaj, curiozitate etc.  Au fost dăţi în care am regretat sau chiar am plâns, dar de fiecare dată am fost gata să îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele şi să accept conscinţele. Probabil pentru că tata m-a lăsat, cu mici,mici,mici excepţii, să mă descurc singură. Cu toate aceste au fost multe lucruri pe care i le-am ascuns şi multe dintre ele nu le-a aflat nici în ziua de astăzi. Cei care le spun părinţilor absolut tot ceea ce fac, ori sunt copii exagerat de cuminţi, ori au nişte părinţi mai mult decât toleranţi, părinţi deschişi la minte.

Să fim serioşi, câţi dintre voi le-aţi supus părinţilor când v-aţi aprins prima ţigară, când v-aţi început viaţa sexuală, cănd aţi văzut sau încercat primul drog. Să nu vorbim de bani furaţi de la părinţi sau beţii crunte. Acestea sunt lucrurile pe care le ascundem cel mai des de ei. Toate acestea, pentru că suntem tineri şi vrem să experimentăm. Adesea mă gândesc ce se va întâmpla cu acei tineri care, în timpul liceului nu au fost lăsaţi să experimenteze aceste lucrui, în momentul în care vor ajunge la facultate şi vor „scăpa din lesă”.

Cel mai enervant lucru din relaţiile copil-părinte este exercitarea nejustificată a autorităţii: -Dacă nu faci asta şi asta vei fi pedepsit, nu vei mai primi bani de cheltuială, te bat, nu mai vorbesc cu tine( tratamentul cu tăcere pentru mine este cel mai dureros) etc. -Dar de ce?!? – Nu contează! Pentru că aşa spun eu şi punct. Am întâlnit oameni care si-au educat părinţii. Tineri care le-au arătat părinţilor că nicio pedeapsă nu funcţionează şi că indiferent de ameninţări şi consecinţe, ei vor continua să facă exact ceea ce vor ei să facă. Săracii părinţi. Mi-a fost şi mei sugerată această metodă, însă nu am fost în stare să fac acest lucru pentru că îmi pasă prea mult de armonia din casă. Dar în momentul în care părinţii ne scot din sărite şi ne dictează ce să facem cu viaţa noastră, ce rămâne de făcut? Până unde se poate întinde şi toleranţa noastră şi cât timp putem să ne păstrăm calmul pentru a ne lua părinţii cu frumosul ca să obţinem ceea ce dorim? Este frustrant şi pentru noi, dragi părinţi, să aşteptăm să vă prindem într-o dispoziţie bună pentru a vă cere permisiunea să facem ceva. De multe ori este complicat să născocim minciuni pentru a vă da impresia că suntem copii cuminţi. Nu ne place să ne cerem scuze chiar dacă ştim că nu aveţi dreptate, pentru simplu fapt că vrem încă ceva de la voi. Se spune că într-o zi vom afla şi noi cum este, însă până una alta nu ne rămâne decât să vorbim frumos şi să vă facem pe plac, căci voi sunteţi cei ce ne-aţi dat viaţă, voi sunteţi cei ce ne hrăniţi şi în cele mai multe cazuri, când vine vorba de o prblemă vitală, la voi vom apela.

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s