Cum am învăţat dintr-un „eşec”

Standard

Imagine

Ar fi ideal dacă am putea să învăţăm din greşelile altora, dar până una alta, să vedem dacă putem învăţa dintre-ale noastre.

După o palmă sănătoasă primită de la viaţă am învăţat că nu există întâmplări bune şi întâmplări mai puţin bune, ci doar evenimente cărora noi le dăm o anumită semnificaţie. Dar suntem prea mici pe acest pământ pentru a ne da seama dacă ceea ce ni se întâmplă ne va ajuta, sau nu, în viitor. Mi-am făcut şi eu planuri şi speranţe în privinţa multor evenimente din viaţa mea. Multe lucruri au mers conform planului, dar, au fost momente în care, indiferent cât de mult mi-am dorit un lucur, viaţa a ţinut neapărat să îmi arate că asta nu e pentru mine. Uneori a durut, dar omul din greşeli învaţă, aşa că, de acum înainte, nu voi ma pune etichete cu bun sau rău pe evenimentele din viaţa mea, ci voi merge pe încredere, căci cineva ştie mai bine care e scopul tuturor lucrurilor care mi se întâmplă.

Din aceeaşi întâmplare am învăţat că oamenii care “vor să mute munţi” ar face o treabă mult mai bună dacă s-ar alia şi în loc să isi irosească resursele pentru a se sabota reciproc, să le investească în găsirea unei căi de mijloc.

Eram în clasa a XI-a când am candidat pentru postul de preşedinte al consiliului elevilor. Mulţi m-au întrebat: Da, n-ai ce face acasă? Ei bine, la mine nu aşa stau lucrurile. Mai mereu am fost implicată în fel şi fel de activităţi şi trăiesc în continuare cu ideea că educaţia non-formală te învaţă lucruri esenţiale pentru viaţă, lucruri pe care la şcoală nu ţi le va preda nimeni.

Dintre elevii de liceu ce s-au prezentat la vot am primit sprijinul a aproape 70 %. Ceea ce implica şi postul dorit. Dar întâmplarea face ca adversara mea să fie o persoană căreia nu îi place să piardă şi vorba lu’ Caragiale: Scopul scuză mijloacele. Cu o zi înainte de alegeri primesc un telefon de la o elevă din gimnaziu. Contracandidata mea( o voi numi aici M.) ţinea discursuri la cei din gimnaziu, convingandu-i să o voteze. Până în acel an, gimnaziul nu votase niciodată, dar Domnul Director era prea ocupat să citească regulamentul, aşa că a acceptat propunerea venită de la M. şi i-a inclus şi pe cei mici. Era prea târziu să încep să îmi fac campanie şi în gimnaziu. Vine ziua alegerilor, iar M. îmi spune că se duce să vadă un tort pentru o prietenă. Peste jumătate de oră, primesc alt telefon: M. este în sala de votare din gimnaziu….

La numărarea voturilor pe liceu, eu eram pe locul I. Cănd au venit urnele cu voturile din gimnaziu, s-a întors roata. M. câştigase la câteva voturi diferenţă. În acel moment nu am ştiut ce m-a lovit. Am plâns, m-a supărat, dar nu voiam să las lucrurile aşa. L-am sunat pe cel ce scrisese regulamentul de desfăşurare a alegerilor şi mi-a fost confirmat că gimnaziul nu are drept de vot. În acel moment am luat regulamentul la puricat şi am subliniat ceea ce aveam nevoie pentru a face contestaţie. M-am dus la Domnul Diriginte din partea căruia, pentru prima dată, nu am primit absolut nici un sprijin, ba mai mult, m-a îndemnat să o las baltă că nu ştiu în ce mă bag, cu cine mă pun şi că oricum nu pot schimba nimic.  La auzul acestor cuvinte mi s-au aprins tălpile. Poţi să-mi spui ce vrei, dar când aud “oricum nu poţi schimba nimic”, ma ambiţionez mai tare. Nu voi fi niciodată printre cei pasivi şi mă voi lupta în continuare să îndrept ceea ce nu mi se pare corect. De data aceasta în schimb, m-am zbătut în zadar, căci nu mi-a fost acceptată contestaţia, iar M. şi-a păstrat funcţia de preşedinte şi a plecat să reprezinte şcoala la Parlamentul European. Nu spun că nu merita, căci, până atunci, s-a implicat suficient de mult în activităţile extraşcolare, dar în anul ce a urmat mi-a lăsat impresia că nu i-a mai păsat. Era sigură că acea funcţie îi aparţine şi că nu i-o poate lua nimeni.

Aceasta este povestea marii mele înfrângeri. Dar, care a fost rolul ei? După ce îmi trecuseră nervii, am stat puţin să analizez situaţia. Dacă era să câştig alegerile, urma să mă implic în consiliul elevilor şi să renunţ la cercetăşie. Mare greşeală. Să renunţ la oamenii pe care îi iubesc atât de mult şi să ies din organizaţia care mi-a dat şansa să fiu lider la 40 de tineri minunaţi, pentru a fi unul dintre mulţi alţi preşedinţi într-un consiliu a cărui situaţie nu era tocmai roz. Cea mai gravă consecinţă ar fi fost viitorul meu. Dacă aş fi câştigat alegerile m-aş fi dus la S.N.S.P.A, iar mai apoi aş fi intrat în politică. Ori ,dacă la nivel de alegeri pe şcoală există astfel de dispute şi necorectitudini, nu vreau să ştiu cum se mănâncă politicienii între ei.

După un an de la această întâmplare, am ajuns să lucrez cu M. la o activitate extraşcolară. Mai învăţasem câte ceva în acel timp şi mi-am dat seama că e timpul să ne unim forţele. Aveam acelaşi scop, iar pentru a putea lucra împreună ne-am luat fiecare domenii separate de activitate, astfel încât să nu ne băgam una în treburile celeilalte.

Am ajuns în ziua de astăzi să o apreciez pe M. pentru ceea ce face şi pentru implicarea de care dă dovadă. O apreciez şi o susţin pentru simplul fapt ca nici ea nu suportă să-i spui :”oricum nu poţi schimba nimic”. Până la urmă, ea nu are nici o vină, ci asta era o lecţie pe care eu trebuia să o învăţ.

Sunt conştientă că există multe organizaţii, sau chiar si locuri de muncă, unde cei ce ar trebui să îşi unească forţele se sabotează reciproc, iar dacă faci parte dintre aceştia, data vitoare când te lupţi cu cineva, ia-ţi două minute şi vezi dacă nu găseşti o cale de mijloc. Dacă ai ajuns să citeşti până aici, înseamnă că ai suficient timp liber încât să te gândeşti la momentele în care viaţa ţi-a arătat drumul, luându-ţi ceva ce îţi doreai, iar tu ai interpretat acest fapt ca fiind o mare dezamăgire, când, în schimb, totul a fost spre binele tău.

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Daca oamenii politici ar fi ca si tine, am avea cea mai buna conducere din lume. Din pacate, insa, sunt putini care au ceea ce ai tu.
    Sunt sigura ca drumurile noastre se vor mai intalni pe parcurs, avem prea multe in comun.
    Crestem, ne maturizam, mai invatam din greseli si pana la urma trebuie sa facem cumva sa mutam un munte impreuna. Individual, fiecare va da peste momente de genul „oricum nu poti schimba nimic”, dar impreuna putem schimba orice.
    Ma bucur enorm ca am putut trece peste momentele alea si crede-ma, si eu, la randul meu, am invatat multe din experienta asta.
    Asa ca, hai sa ne unim fortele, creierele si sufletele, sa mergem la Bucuresti si sa-i dam gata pe aia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s