Campionatul judeţean de basket feminin- victorie

Standard

Singurul motiv pentru care îmi iubesc picioarele, aşa butucănoase cum sunt, este acela că nu mă lasă niciodată la greu. După o săptămână de stat în pat şi de nemâncat, azi la meciul de basket am reuşit să-mi adun puterile şi să fac din fata bleagă şi bolnavă, golgeterul campionatului judeţean de basket feminin.

Un lucru e sigur. Oriunde m-ar duce viaţa, eu voi purta mereu în suflet această pasiune pentru basket. În liceu, fratele meu era omu ăla mic şi negru care se băga pe sub picioarele celor înalţi. Acum, eu sunt titanicul în faţa căruia nu vrei să stai. S-a pus o fată, săraca de ea, în faţa mea când veneam pe contraatac şi inevitabil am dat cu ea pe jos. I-am întins mâna, mi-am cerut scuze şi mai apoi i-am spus zâmbind:” În faţa trenului să nu stai niciodată.”

A venit şi tata la meciul de basket. Simpla sa prezenţă acolo era un motiv pentru mine să dau tot ce-i mai bun. Ce a constatat tata după meci? Că a crescut doi băieţi.

Într-adevăr, nu sunt foarte feminină pe teren. Eu am doar două viteze: ori joc cu trup şi suflet , ori stau pe bancă. Şi rar se-ntâmplă să stau pe bancă. Îmi amintesc un amical de anul trecut în care primisem cartonaş roşu. Îl meritam. Dar antrenorul s-a dus la masa arbitrului şi i-a spus: ” Ori îi ştergi cartonaşul, ori îi schimb tricoul. Oricum faci, numărul 5 intră în teren.”

Azi am jucat mai paşnic, dar inevitabilul s-a produs- m-am lovit-. Sărisem să dau la coş, când alt butuc-de-om se-mpinge în mine şi mă izbeşte de perete. Not funny!  Mi-a tăiat gazu’. Tata se uită la mine şi îşî zice calm:” S-a ridicat de atâtea ori, se ridică şi acum.” Dar nu mă ridicam, ci plângeam şi tot ce voiam era să pot respira. Mi-am desfăcut sutienul şi m-am întins pe spate. Se aude un: ” Opreşte cronometrul! „, moment în care tata şi-a dat seama că nu-i un fleac, ci chiar mă lovisem. Am stat întinsă o perioadă, până mi-a revenit suflul, apoi m-am ridicat şi m-am dus pe banca de rezerve. Se aude din nou vocea groasă a arbitrului( fostul meu profesor de sport):” Numărul 5, coş valabil. Se acordă o liberă pentru fault.”  Stăteam pe bancă şi zâmbeam printre lacrimi. O altă fată din echipa s-a dus să dea aruncarea liberă. Coş marcat. N-aş fi crezut, dar a fost un fel de pay back pentru lovitura încasată. După alte 5 minute mă ridic şi cer schimbare. Doar nu voi sta tot restul meciului pe bancă pentru atât. Prea multă mişcare nu mai fac, dar fetele îmi pasează mingea pe contraatac, şi reuşim să le dăm o diferenţă de 5 puncte până la sfârşitul meciului.

Cam aşa arată genunchii mei, dar spre deosebire de alte fete masculine, în seara asta eu mă urc pe tocuri şi voi fi domnisoară. Căci dincolo de toate, echilibrul e mai important decât performanţaImagine

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s