Mama

Standard

Da, acesta este un subiect despre care mi-a fost mereu greu să vorbesc. Aşa cum un suflet rănit are nevoie să se descarce pentru a putea trece peste, probabil aşa am şi eu nevoie să mă descarc înainte să fiu întru totul împăcată cu ceea ce s-a întâmplat. Puţină lume a deschis subiectul moartea mamei mele. Cei apropiaţi se feresc mereu să vorbească despre asta sau mă compătimesc, ceea ce nu am nevoie, iar în familie acesta a fost mereu un subiect sensibil. Au mai existat rude care au deschis subiectul, dar au dat-o în bară. Am ajuns la concluzia că trebuie să îmi lămuresc aceste lucruri şi cum nu pot purta o conversaţie mai lungă de 10 minute pe acest subiect fără să-mi vină să plâng, m-am gandit să scriu despre asta. 

De curat, mi-a spus un prieten că el nu a văzut-o niciodată pe maică-mea. În acel moment, cei care ştiau faptu că mama murise cu câţiva ani în urmă, au lăsat capul în jos, ca şi când prietenul în cauză a făcut o mare boacănă. Am încercat să le explic pritenilor că nu mă simt prost când vine vorba despre mama şi să nu se mai simtă stânjeniţi…dar nimeni nu mă ascută. Ce-i până la urmă cu moartea aceasta? Până şi cei mai credinciosi dintre credinciosi, care îşi petrec întreaga viaţă pentru mântuire, plâng la înmormântări ca şi când s-ar fi întâmplat o nenorocire. 

Dar de ce? De ce moartea cuiva drag trebuie să fie atât de greu de suportat de cei ce rămân în viaţă? Ar trebui să putem să ne deconectăm de la sentimente şi să ne dăm seama că acel om se duce într-un loc mai bun. Puteţi să îi spuneţi cum vreţi voi: viaţă veşnică, împărăţia cerurilor, reîncarnare etc. Un lucru e cert, acel om nu se mai află cu trupul lângă noi, în schimb sufletul lui cu siguranţă se va duce într-un loc mai bun. Pământul este prea mic pentru a fi unica variantă, iar viaţa este prea scurtă pentru a avea doar una. Oricum ar fi, oricum s-ar numi, după moarte tot există ceva, şi am o presimţire că e ceva bun. De ce nu suntem suficient de puternici încât să ne folosim raţiunea când vine vorba de problemele noastre?

Eu sunt conştientă că nu aş fi fost fata care sunt acum, dacă aş fi avut o mamă. Dar sunt conştientă şi că nu aş fi fost nici băiatul care sunt acum, dacă aş fi avut o mama. Există multe modalităţi de a privi problema. Din punctul de vedere al familiei, am trăit într-o familie, nu ciudată, ci diferită. Am avut în casă doi bărbaţi încăpăţânaţi, dar care mi-au purtat mereu de grijă, care m-au învăţat să nu mă bazez niciodată pe frumuseţe şi mai mult, m-au învăţat una, alta despre lumea bărbaţilor. Sunt lucruri din capitotul femei pe care nu mi le-a spus nimeni..dar am dat cu capul de ele, şi m-am descurcat singură.

Aş putea foarte bine să mă învinovăţesc, dar nu o fac. Aşa a fost să fie, şi acesta a fost rolul ei în viaţă: să mă aducă pe lume, şi să mă lase să cresc exact aşa cum am crescut. Nu am de unde şti cum ar fi lucrurile dacă mama ar mai fi aici, dar sunt sigură că ar fi fost foarte diferite. Sincer, nu ştiu cum altcumva ar putea fi o familie, decât aşa cum e cea pe care o am eu. Şi nu îi duc lipsa mamei, pentru că nu ştiu cum e să ai una. Dar există momente în viaţă în care dau peste mame super protective, care îşi păzesc copiii până şi de cele mai mărunte probleme ale vieţii, şi atunci nu fac altceva decât să mă bucur că am fost lăsată să dau cu capul, să mă maturizez înainte de vreme, dar să doară mai puţin, şi să-mi promit că nu voi fi una dintre acele mame care nu îşi lasă copiii să respire singuri.

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Esti o deosebita,o speciala,o minunata si faptul ca esti o ciudata sau ca esti diferita e cea mai frumoasa parte din tine care te defineste cu totul. Ma bucur ca ai ramas aceasi persoana care simte lucrurile cu o intensitate exacerbata si are interiorul atat de pur! Cu drag prietena ta care te iubeste neconditionat :-*

  2. Te apreciez si te iubesc pentru ca esti sincera si pentru ca poti sa spui lucrurilor pe nume. Nu te invarti in jurul cozii, esti puternica si ai coloana vertebrala.
    Trebuie sa recunosc, mi-au dat lacrimile cand am citit articolul, nu pentru ca te compatimesc, ci pentru ca mi-as fi dorit sa fiu langa tine, sa te iau in brate si sa iti spun ca eu una, te apreciez enorm si esti, de multe ori, un exemplu pentru mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s