Ce vor bărbaţii?

Standard

Cum se face că mai mereu băieţii drăguţi aleg fetele de genul pipiţelor? Este întrebarea care mă frământă pe mine de o bună perioadă de timp. Ce este cu adevărat important să aibe o fată? Mulţi dintre bărbaţi se mulţumesc doar cu fizicul, şi foarte puţin încearcă să ducă un război cu o persoană complexă. Femeile pot avea multe calităţi, precum simţul umorului, inteligenţa, capacitatea de a rezolva o problemă, de a înţelege alte persoane…dar majoritatea dintre ele se transformă în defecte, deoarece astfel fiind, femeile ajung superioare bărbaţilor, lucru care îi intimidează, şi îi determină să renunţe,  sau mai rău, chiar să nu încerce. Este întradevar adevărat că dacă îi arăţi că ai nevoie de el, şi că este util, acesta işi va lua inima în dinţi şi te va invita la cină ( nimeni nu mai invită la cină în zilele noastre, dar e drept că fetele nu mănâncă seara ). Deci şi prin urmare, este întradevar necesar să renunţi la marea majoritate a personalităţii tale doar pentru ca un băiat să îndrăznească să îţi facă ochi dulci şi să nu te trezeşti că cei care au suficient tupeu să intre în vorbă cu tine sunt nişte nemernici îngânfaţi care au mult tupeu şi care mai apoi constaţi că nu îţi plac. Nimeni nu îşi doreşte să dea impresia că este o persoană la care e greu de ajuns doar din cauza calitatilor pe care le are şi mai dur, să conştientizeze că este singură deoarece  băieţii buni preferă să nu rişte decât să se lovească de un refuz. În concluzie, multumesc pentru lecţia de viaţă, şi voi încerca să las garda jos, însă în nici un caz, nu voi face pe proasta pentru a atrage un băiat.

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Pentru ca „Minunata lume noua”-Aldous Huxley, e in floare, tot ceea ce observi tu la ora actuala a fost o manca pe branci a „unora dintre noi”.
    Cu cat un popor e mai idiot cu atat e mai usor de condus.
    Tutea zicea: „Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa:bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine şi la loc comanda!”, cu cat omul e mai satisfacut se apropie mai mult de animal si uita de latura umana.
    Cu cat uitati mai mult de natura ,iubire(ma refer la iubire, nu la emoticurile sau cum se numesc alea gen te pup etc, cu atat ne robotizam mai mult, ducem o viata din ce in ce mai mecanica.
    As mai putea sa iti dau N exemple rationale.
    Gandhi zicea :”Fii tu schimbarea care o vrei in lume.”
    Totul se oglindeste, tot ce vezi in jurul tau sunt oglinzi ale tale.
    Totul se intampla subtil, nu ai de ce sa te framanti, chiar tu inainte ti-ai „programat si cel mai mic detaliu din viata ta.
    Si totusi… ai incheiat frumos cu un multumesc, ceea ce e foarte esential in „procesul” tau.
    O speranta nu moare niciodata, ci doar dispare, cand va fi momentul se va intoarce inapoi si atunci nu va mai dispare ci se va materializa.
    Orice are ecou!
    Sper ca acest raspuns scurt ti-a fost de ajutor.
    Bafta-n continuare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s